Firma contabilitate

Cea mai folosită modalitate de plată tradiţională în România este plata ramburs. Această implică efectuarea plăţii la primirea coletului, care poate fi livrat fie prin intermediul Poştei Române, fie prin intermediul firmelor de curierat. În cazul în care coletul este livrat prin Poşta Română, plata se face prin mandat poştal. Cel dintâi dezavantaj al acestei modalităţi de plată este că aceasta limitează valoarea fiecărei tranzacţii la suma de 5.000 de lei. Peste această sumă, plata trebuie efectuată prin facilităţi bancare. Un alt dezavantaj îl reprezintă lipsa unei garanţii că destinatarul va ridica şi plăti marfa. În cazul acesta, coletul se reîntoarce la firma de comerţ electronic, însa cheltuielile de transport vor fi înregistrate la capitolul pierderi, întrucât nu mai pot fi recuperate.

O altă modalitate de plată o reprezintă plata prin intermediul facilităţilor bancare, de genul foii de vărsământ, în cazul persoanelor fizice care nu deţin un cont bancar sau ordinului de plată, în cazul firmelor care deţin un cont în bancă. Se pot accepta pentru plată  file de cec, bilete la ordin sau acreditive. În marea majoritate a cazurilor, aceste tipuri de plată reprezintă plată în avans pentru produsele sau serviciile ulterior livrate clientului. Fila de cec este folosită mai rar, întrucât este una dintre cele mai nesigure modalităţi de plată în condiţiile în care legea românească nu prevede o cale simplă de recuperare a banilor în cazul în care se emit cecuri fără acoperire. Biletul la ordin prezintă mai multă siguranţă deoarece în cazul unui bilet la ordin fără acoperire, banca poate îngheţa conturile emitentului până în momentul efectuării plăţii. În plus, pe biletul la ordin este înscrisă şi data la care trebuie efectuează plata.

Metode tradiţionale de plată

Marea parte a firmelor de comerţ electronic din România acceptă plăţi efectuate prin metode tradiţionale, plăţile pe cale electronică aflându-se încă într-un stadiu incipient. Acest lucru se datorează, pe de-o parte, mentalităţii cumpărătorilor şi lipsa încrederii în sistemele de securizare a plăţilor, iar pe de altă parte lipsei infrastructurii tehnice necesare sau a generalizării acesteia pentru plata electronică, de genul POS-urilor virtuale.

Atunci când clientul utilizează site-ul Internet al firmei de comerţ electronic pentru a căuta produsele şi serviciile dorite, precum şi pentru a lansa comanda dorită, iar dacă magazinul virtual beneficiază şi de un sediu fizic destinat clienţilor şi distanţa dintre client şi sediu este rezonabilă, acesta are posibilitatea plăţii şi ridicării produsului de la sediul magazinului. Plata în acest caz se poate efectua fie în numerar, fie prin card, la un POS. În această situaţie, clientul beneficiază de avantajul de a putea vedea produsul fizic, în magazin, de a-l testa şi de a lua decizia finală de cumpărare, precum şi de a economisi banii plăţi pentru taxa de transport. Se consideră că acest tip de comerţ face parte din comerţul electronic deoarece comanda este iniţializată pe Internet, loc în care clientul ia la cunoştinţă despre existenţa produselor şi detaliile acestora. În numerar se poate face plata şi atunci când produsul este livrat prin curierul propriu al firmei de comerţ electronic, situaţie în care, practic, magazinul virtual se mută la domiciliul clientului, iar acesta din urmă are posibilitatea luării deciziei finale de cumpărare sau de refuz odată cu vederea şi testarea produsului. Singurul obstacol pentru acest tip de plată este distanţa, curierii proprii firmei efectuând livrări numai pe raza localităţii respective.

Metode de plată în comerţul electronic

După cum am menţionat în primul paragraf al acestui capitol, marea parte a tranzacţiilor de comerţ electronic sunt mixte, însemnând că se vor îmbina procese care ţin de comerţul electronic cu elemente care ţin de comerţul tradiţional. De cele mai multe ori, această diferenţă ţine de modalitatea de plată, care se poate efectua fie prin metode tradiţionale, fie prin metode electronice.